“O clipă de frumuseţe”, o carte care n-ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui om de cultură

by Doina Moga

O clipă de frumuseţe, o carte-document de o rară încărcătură emoţională, care cuprinde în ea un cumul de poveşti irepetabile, o lume miraculoasă, construită cu mult talent, cu visuri, cu impresionantă inspiraţie dar şi cu perseverenţă, extenuantă muncă şi sacrificii. O lume plină de valori, din toate ramurile spectacolului cult de anvergură şi bungust.

De fapt, o lume de poveste despre poveşti, în care legendarul Oleg Danovski a absorbit şi subjugat, în cel mai bun sens al cuvântului, pe toţi cei pe care i-a păstorit de-a lungul anilor (tineri balerini, proaspăt ieşiti de pe băncile liceelor de profil din ţară), recunoscând cu simţul său aparte şi ochiul lui de vultur avid de frumuseţe, primul, câteodată chiar singurul dintre directorii de teatre, opere, operete, impresari etc., potenţialul lor imens, atât fizic, artistic, emoţional, cât şi actoricesc. I-a strâns în jurul lui pentru a forma împreună prima trupă de balet independentă din România, devenită la 1 octombrie 1978 Ansamblul de Balet Contemporan şi Clasic de pe lângă Teatrul Fantasio din Constanţa (titulatură ce va suferi în timp câteva schimbări).

Citește și

Cărți de referință bune de urmat în studiul dansului clasic

Balerinii Teatrului „Oleg Danovski”, ambasadori ai artei coregrafice românești în lumea germană

Afis pentru Lacul lebedelor in Germania

Oleg Danovski s-a luptat pentru ei şi drepturile lor, i-a instruit, i-a cizelat, i-a modelat, i-a îndrumat, i-a îngrijit, certat şi mângâiat ca un părinte şi le-a promis lumea în schimbul loialităţii, ascultării şi devotamentului lor total pentru arta dansului şi a participării efective şi afective la realizarea proiectelor îndrăzneţe, de sub bagheta lui magică, de mare vizionar, coregraf şi regizor – când duioasă, când ascuţită ca un bici – şi le-a dat-o (atât la propriu cât şi la figurat); le-a promis celebritatea şi le-a dat-o, recunoaşterea naţională/internaţională şi le-a dat-o, clipa de frumuseţe şi le-a dat-o cu vârf şi îndesat şi le-a mai dat ca bonus aura de vrajă ce i-a însoţit şi continuă să o facă, pretutindeni pe unde îi poartă poantele.

O misterioasă şi fermecătoare poveste în care, pe lângă componenţii trupei, marele partener i-a fost muzica românească cultă, pentru care avea o înţelegere, un simţ şi o afecţiune cu totul specială, făcând-o mai cunoscută, mai iubită, mai cerută, de fapt foarte cerută de publicul larg din Europa sau de pe diferite continente, răscolit de originalitatea şi esenţa ei atât de ingenios coregrafiată de Maestru, „…unele aproape videograme decupate din scoarţele olteneşti şi ale ceramicii de Horezu…”, muzica/coregrafia/spectacolele răsplătite la fiecare apariţie cu tone de aplauze şi flori.

Aş aminti doar Rapsodiile şi Simfonia a treia de George Enescu (ultima cunoscută în balet ca Enesciana), Omul şi Marea (eseu după poemul simfonic Vox Maris), Ora H de Dumitru Capoianu, Mioriţa de Carmen Petra-Basacopol, Ţesătoarele de George Stephănescu şi La piaţă de Mihail Jora (cu care a avut un enorm succes, lucru firesc, de altfel, pentru că, după cum se ştie, el este creatorul acestui gen la noi). Da, cartea este despre fenomenul cultural Oleg Danovschi.

Mai este şi despre invenţia lui – celebrul covor cu desene geometrice –, purtat pe toate scenele lumii pe care şi-a urcat compania, covor extrem de util, favorizând prin citirea lui de către dansatori „un efect maxim cu un efort minim”; despre turneele în străinătate, despre stagiunile din ţară şi de pe litoral, despre succesiunea lor într-un Allegro de mare intensitate, despre premiile şi distincţiile primite, despre componenţii trupei – la ȋnceput toţi solişti, toţi în ansamblu –, despre repertoriul fabulos, universal şi autohton, clasic şi modern, despre Lacul lui cu inegalabilul act IV, de o ancestrală şi dureroasă frumuseţe, despre marea lor familie, despre întâlniri cu alte legende ale dansului (Nureev ş.a.), despre Mandarinul miraculos de Bartók (coregrafie şi spectacol răsplătit cu premiul Bartók la unicul festival din lume al Mandarinilor de la Budapesta) – Mandarinul lui Danovski, cel mai bun ever din toată lumea –, despre peripeţii hazoase sau stânjenitoare din turnee, despre măgăruşul Herr Costel, despre vila de la San Michele şi despre multe altele, asezonate cu extrase din presa de pretutindeni.

O clipă de frumuseţe este despre Oleg Danovschi, dar este şi despre mâna lui dreaptă, secretarul literar-artistic al companiei Nicolae Spirescu

Da, O clipă de frumuseţe este despre Oleg Danovschi, dar este şi despre cel căruia i-o datorăm, respectiv mâna lui dreaptă, secretarul literar-artistic al companiei Nicolae Spirescu, un factotum fără de care Maestrul nu putea dirija scena cu toate componentele ei (umane, tehnice, emoţionale) sau îndupleca factorii de decizie artistico-politică şi care, prin găselniţe diplomatice pline de tact, fin umor sau neaoşe percepte, rezolva ceea ce părea aproape de nerezolvat, ajutat fiind doar de firea lui calmă dar tenace, de şarm, de solidele-i cunoştiinţe din mediul artistic, de o vastă cultură generală câştigată din cărţile devorate, ca şi de finul său condei jurnalistic de critic. Toate astea i-au facilitat acea degajare cu care, în prologul fiecărui spectacol, susţinea în limbile potrivite locului desfăşurării lor nelipsitele, pline de farmec şi aşteptatele prezentări care, pe de o parte familiarizau publicul mai puţin cunoscător cu muzica, libretul şi subiectul fiecărui balet – adevărate lecţii în pastile – şi pe de altă parte, ofereau cochete şi remarcabile dansuri de cuvinte pe un portativ profesionist de o elegantă profunzime, prezentări însumând în muzica lor abilităţi descoperite şi desăvârşite în perioada lui bucureşteană.

Oleg Danovski

Sigur că i-o datorăm, dat fiind faptul că în paginile ei se găsesc însemnările lui care duceau prin formă spre o monografie, însemnări care au surprins esenţialul, ineditul, frumosul din cele mai importante evenimente în cronologia lor, scrise în stilu-i jurnalistic inconfundabil: limpede, simplu, literar, poetic. Până când, din varii motive independente de voinţa lui, a fost nevoit să îi pună punct, de fapt o notă întreagă cu coroană.

Dar cartea O clipă de frumuseţe este şi despre balerina Eva Molnár-Spirescu – membră fondatoare a companiei lui Oleg Danovschi – căreia îi revine imensul merit de a fi căutat, adunat, strâns ce a mai găsit din arhiva lor personală ca şi din manuscrisele soţului ei, schimbând astfel nota întreagă cu coroană în pauză şi continuând astfel, păstrându-i pe cât posibil stilul, povestea, de unde a lăsat-o Nicolae Spirescu după plecarea în lumi nepământene. Mărturiseşte că o obseda un citat pe care îl folosea des Nicolae: „’Deseori, Leii mor singuri în mijlocul iernii, tânjind după soare’. Am fost impresionată de impactul pe care îl avea asupra lui. Atunci nu bănuiam că exact asta se va întâmpla, de Dragobete, pe 24 februarie 2018, când a plecat dintre noi… De aceea consider că publicarea acestei cărţi neterminate este datoria mea faţă de el, faţă de Oleg Danovschi, faţă de mine însămi, de colegii mei fondatori ai Ansamblului şi de cei care au urmat, faţă de baletul românesc.”

O clipă de frumuseţe este şi despre balerina Eva Molnár-Spirescu – membră fondatoare a companiei lui Oleg Danovschi și despre “epoca de aur a Operei Române”

Citirea cărţii mi-a trezit un dor nebun de acea epocă (premergătoare formării companiei Danovschi), pe drept numită „de aur a Operei Române”, o epocă irepetabilă şi probabil imposibil de imaginat de către generaţiile sub 40 de ani şi mi s-a făcut un dor năpraznic de mine, de lumea artistică pe care am cunoscut-o, de stelele ei şi, firesc, de Nicolae Spirescu. Eram doi buni prieteni, legaţi prin aceleaşi obligaţii profesionale: spectacole de operă, balet, concerte, festivaluri, întâlniri cu nume reprezentative naţionale şi internaţionale din vârful acestor arte, de cronici, interviuri, mese rotunde şi tot ce cuprindea presa atunci. Vedeam împreună spectacole de vis. Ce decoruri! Ce costume! Ce lumini! Ce voci! Ce dirijori! Ce orchestre! Ce balerini! Ce public!

Eva si Nicolae Spirescu

Atunci am intrat şi eu sub vraja lui Oleg Danovschi, care strălucea la ONB. Aş sublinia că nu se intra la ele (concerte, spectacole) în bocanci, jeans sau hanorace şi că respectuosul spectacol din sală al fiecărei seri era perfect asortat cu magia de pe scenă. Câtă perfecţiune! Şi în timpul liber (habar nu am cum de-l mai găseam) eram răsfăţaţii unui anturaj din lumea bună a Capitalei, de nevisat pentru orice perioadă, nu doar pentru aceea. Dacă ar fi să amintesc doar foarte desele seri petrecute cu şi la cuplul Dina Cocea – Mihai Brediceanu sau nenumăratele invitaţii la ambasade, cu precădere la cea Americană, care ne cultiva (mărturisirea lor) pentru ţinuta, cultura, lipsa de anxietate (ca să nu spun frică) şi opiniile noastre, chiar dacă nu coincideau mereu dar care, fiind împotriva curentului, surprindeau şi asta le plăcea grozav. Acele vremuri au fost izvorul nesecat al frumosului şi calităţii pe care a dăruit-o Nicolae Spirescu în misiunea lui grea dar unică vis-à-vis de şi pentru Teatrul Fantasio.

O clipă de frumuseţe este o carte care n-ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui om de cultură.

Related Posts

Leave a Comment

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate