O ultimă clipă de frumuseţe, ascunsă într-un sipet cu amintiri (III)

by Spirescu Eva

Conform uneia dintre multele legi ale lui Murphy, odată ce ai publicat o carte din note răzleţite prin calculatoare, vor mai răsări câteva pagini, prea târziu ca să mai prindă lumina aceluiaşi tipar. Aşa s-a întâmplat şi cu O clipă de frumuseţe, apariţia recentă care îmbină însemnările secretarului şi consultantului artistic Nicolae Spirescu cu completările soţiei sale Eva Spirescu, una dintre balerinele fondatoare ale Ansamblului de Balet Contemporan şi Clasic Fantasio din Constanţa, cunoscut ulterior ca Teatrul de Balet „Oleg Danovski”.

Vă prezentăm în trei episoade textul care ar fi trebuit să figureze în carte ca şi capitolul 1988. A zecea stagiune. Din fericire, Eva Spirescu a reconstituit şi prezentat cu grijă evenimentele acelui an, ultimul pentru care Nicolae Spirescu lăsase totuşi însemnări scrise.

  • continuare

Cu Rudolf Nureev la Macerata, in Italia, dupa o reprezentatie cu Giselle

Aflat în turneu, trecând deseori graniţele Germaniei federale cu Belgia şi Olanda – mai mult simboluri decât frontiere efective între ţări şi naţiuni –, Maestrul caută materiale informative despre două companii de balet din aceste ţări, care îl interesează. Sunt companii oarecum asemănătoare cu a noastră, prin deschiderea repertorială şi prin stilul de antrenament, în cel mai pur spirit academic. Ele au prezentat recent, cu mult succes, spectacole în România, venind cumva la schimb cu Baletul Fantasio, mereu aplaudat în Benelux. Maestrul iscodeşte, compară, se inspiră din sistemele lor organizatorice. Se întâlneşte deseori cu directorii lor artistici cu diferite prilejuri – concursuri internaţionale, conferinţe, simpozioane.

Modele de companii occidentale şi proiecte de colaborări

Prima companie este olandeză şi este cea mai importantă din Ţara lalelelor. Se cheamă Baletul Naţional Olandez şi are o reputaţie internaţională bine consolidată. Dansatorii săi, puţin mai numeroşi decât cei de la Fantasio sunt atent selecţionaţi, nu numai din Olanda, ci şi din Europa, America sau Asia, atât pe criterii artistico-profesionale cât şi respectând anumite standarde fizice. Director artistic este tânărul şi reputatul coregraf Rudi van Danzig, căruia Oleg Danovski îi face discret, prin secretarul său artistic, propunerea de a monta unul din baletele sale de succes la Fantasio.

Artistul olandez, care plăcuse mult publicului bucureştean s-a arătat interesat de propunere şi nu doar aşa, formal. Avea impresii favorabile despre ţara noastră, despre dansatori, aprecia căldura spectatorilor români. Îl respecta şi pe Danovski iar ideea colaborării cu o trupă tânără şi deschisă spre modernitatea pe care şi el o practica îi surâdea. Din păcate, programul său era făcut pe doi ani înainte, astfel că doar ne-am promis reciproc to keep in touch. La noi avea să vină Revoluţia cu alte probleme, alte priorităţi: separarea de Fantasio, înfiinţarea Teatrului independent de balet, căutarea  unui sediu etc., etc., astfel că promisiunea lui Rudi va fi din păcate onorată at calendas grecas, alături de acelea tot atât de atrăgătoare pentru noi, făcute de alţi coregrafi de prestigiu, cum ar fi Hans van Mannen, John Neumeier sau Alvin Ailey.

 

Mari creatori internaţionali atraşi de calitatea baletului constănţean

Prin ce fermecase, în fond, coregraful olandez publicul nostru? Mai întâi prin frumuseţea pură a dansului neoclasic, cu Cele patru temperamente (coleric, sangvin, melancolic, flegmatic), transpuse atât de magistral în dans de Balanchine, cu Adagio din Sonata Hammer Klavier de Beethoven, fuziune dans-muzică perfectă, ca şi în Dansuri pyrrhice II pe muzica lui Lully şi Couperin, cu extrem de rafinate Ultimele patru lieduri de Strauss sau cu Ramificaţii de Ligetti. Concepţia dominantă: muzicalitatea impusă de şcoala lui Balanchine, al cărui discipol credincios Rudi van Danzig s-a dovedit a fi. Cinci tangouri de Piazzola au evidenţiat, în plus, o notă pregnantă de umor.

La Bucureşti şi apoi la Constanţa, de fapt pe scena pe-atunci bună a Teatrului de vară din Mamaia s-a produs cealaltă trupă admirată de Maestru şi de noi toţi, croită pe aproximativ acelaşi calapod stilistic conceput de Balanchine. Conducătoarea ei, Jeanne Brabant i-a imprimat însă o tentă mai acut modernă, cu o teatralitate derivată  din estetica celuilalt mare „B”, Maurice Béjart, a cărui admiratoare şi propagatoare eficientă Madame Brabant ne-a demonstrat că este.

Ar fi putut fi „Baletul Regal Fantasio”…

Baletul Regal din Flandra a fost înfiinţat în 1968 la Anvers (Antwerpen). După turnee de amploare prin toată lumea a primit, printr-un decret regal conferit în 1976 „pentru servicii aduse ţării”, titlul de Koninkijk Ballet van Vlaanderen. (Maestrul Danovski spunea mai târziu, mai în glumă, mai în serios, că şi baletul nostru ar trebui să primească titlul de Baletul Regal Fantasio, bineînţeles în cazul puţin probabil în care ţara ar fi redevenit regat, fie şi numai pentru faptul că aproape toate baletele noastre mari, integrale, făceau propagandă regalităţii prin multitudinea personajelor principale prinţi, împăraţi, regi ş.a.m.d.)

Publicul nostru de la Mamaia a aplaudat cu căldura specifică clasicul rafinat şi elegant, de sorginte modernă, conceput de André Leclair, elev al lui Gsovski, în Mişcări, lucrare creată iniţial pentru trupa lui Béjart. Apoi a admirat un balet de intensă tensiune psihologică, inspirat din Vechiul Testament, care redă întâlnirea plină de dramatism dintre regele Saul şi o profetesă mistică: Saul, în coregrafia israelianului Moshe Efrati. Dar mai ales a plăcut, atât publicului care a umplut sala, cât şi Maestrului de-a dreptul entuziasmat (el care se entuziasma rar de baletele altuia), Grand Hotel, lucrarea capodoperă semnată de însăşi Jeanne Brabant. Astfel, pe scena Teatrului de vară a reînviat o lume de mult apusă dar mereu atractivă, extrasă din atmosfera filmelor de epocă, în care prind viaţă Mae West şi Rudolf Valentino pe melodii ca Violetera, Valencia, Luminile rampei. Coregrafa utiliza alfabetul clasic al dansului, cu piruete, sărituri, pas de deux etc., într-o sintaxă (regie) super-modernă (ştiu pe cineva care ar zice postmodernistă). A rezultat un balet spumos, plin de farmec şi de umor, îndelung aplaudat. Doamne, ce rare sunt astfel de lucrări coregrafice – mai ales la noi, unde dansatorii penduleaza la nesfârşit între mediocrităţi şi teribilisme!

Related Posts

Leave a Comment

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate