Ondine sună cunoscut, e vorba despre o făptură a apelor, dar care anume e povestea ei ne-ar fi greu să spunem. Bănuim că e ȋnrudită cu Mica sirenă, pe undeva cu La Sylphide și poate că are elemente din Frumoasa și Bestia. N-am văzut ȋnsă niciun desen animat de lung metraj și nici nu știm ca baletul omonim să se fi montat la noi vreodată, dar știm că există unul ȋn repertoriul unor teatre importante din lume. De fapt, sunt două balete diferite, care au ȋn comun personajul principal al romanului (Undine) scris de baronul Friedrich Heinrich Karl de la Motte Fouqué, publicat ȋn 1811 (și care ȋi va inspira mai tȃrziu și pe compozitorul Maurice Ravel, dramaturgul Jean Giraudoux sau pictorul Gustav Klimt). Dar cam atȃt…
În 1958 are loc la Royal Ballet „Covent Garden” din Londra premiera baletului Ondine, ȋn trei acte și cinci tablouri, ȋn coregrafia lui Sir Frederick Ashton. Singurul balet creat de acesta pe muzică originală, era rezultatul colaborării unice dintre coregraf și compozitorul german Hans Werner Henze.
În ansamblu, este un spectacol compozit: coregrafie neoclasică, muzică de secol XX, decoruri gotice și o poveste romantică. Partitura a fost primită amestecat, unii critici considerȃnd-o genială, alții insuportabilă. Cu toții sunt ȋnsă de acord că prilejuia „un recital Margot Fonteyn”, ceea ce nu e de mirare, ȋntrucȃt fusese conceput pentru steaua baletului internațional, aflată ȋn plină ascensiune. Reluat ȋn 1988 ȋntr-o distribuție nouă, se menține de-atunci pe afișe.
Cavalerul Palemon și logodnica sa Berta participă la o partidă de vȃnătoare. El ȋi oferă o amuletă, dar ea ȋl refuză ȋn joacă. După ce oaspeții se ȋndepărtează, Ondine apare dintr-o fȃntȃnă și dansează cu propria ei umbră, pe care o vede pentru prima dată. Este surprinsă de către Palemon și, atingȃndu-l, este mirată de bătăile inimii lui, căci ea nu are inimă. Palemon se ȋndrăgostește de Ondine și hotărăște să se căsătorească cu ea. Berta ȋi zărește din depărtare. Tirrenio, tatăl lui Ondine și Regele mării ȋncearcă să o ȋmpiedice să se mărite cu un muritor, avertizȃnd-o că acesta va pieri dacă-i va fi necredincios. Deși ridică ȋn drumul lui Palemon o cascadă ȋnspumată, apoi suita sa de tritoni și nimfe ȋi ține calea, nimic nu-i poate opri iubirea năvalnică, iar cei doi sunt cununați de un Sihastru ȋntȃlnit ȋn pădure.
Îndrăgostiții se ȋmbarcă ȋntr-un mic port, fără să-și dea seama că Berta ȋi urmărise. Ondine ȋncearcă să se ȋmprietenească cu ea, o invită să-i ȋnsoțească ȋn plimbarea pe mare. Se apropie o furtună, ȋnsă Ondine o calmează. Palemon ȋi oferă Ondinei amuleta, dar Berta, geloasă, i-o ia și o necăjește, pȃnă cȃnd Tirrenio i-o smulge din mȃnă. Ondine ȋi oferă ȋn schimb un colier de scoici, scos din mare, dar Berta ȋl aruncă, disprețuitoare. Marinarii o acuză că are puteri supranaturale și o amenință. Chemată de Tirrenio, Ondine dispare ȋn valuri iar furtuna ȋntețită de regele furios sfărȃmă corabia lui Palemon. În ultima clipă, acesta și Berta se salvează pe stȃnci.
Crezȃnd-o pe Ondine pierdută, Palemon se pregătește de nuntă cu Berta, dar gȃndul ȋi fuge din nou la nimfă, pe care și-o imaginează plȃngȃnd. Musafirii asistă la dansurile pregătite pentru petrecere. Apare Tirrenio cu suita lui de nimfe și tritoni. Stȃrnește un vȃnt puternic, iar oaspeții ȋnspăimȃntați fug, Berta dispare și ea. Tirrenio ȋi reproșează lui Palemon că și-a ȋncălcat jurămȃntul de dragoste. Ondine se ȋntoarce, deznădăjduită, iar Palemon dă să o sărute, dar ea ȋl respinge, apărȃndu-l. Palemon nu rezistă ȋnsă dorinței și, sărutȃnd-o, se prăbușește la picioarele ei.
Coregraful Jules Perrot prezintă Ondine ou la Naïade la Londra ȋn1843. În varianta sa, singurul punct comun cu opera autorului german e dragostea nefericită dintre o nimfă și un muritor promis deja alteia. Premiera e un succes răsunător datorită lui Fanny Cerrito, una dintre marile vedete ale secolului XIX.
Muzica lui Cesare Pugni a fost foarte apreciată de către critici și public. Decorurile lui William Grieve mizau pe jocuri de lumini, efecte speciale și mașinării.
Ulterior, pe cȃnd e maestru de balet la Sankt Petersburg (1851), Jules Perrot prezintă la Teatrul Bolșoi o versiune mai elaborată, sub titlul La Naïade et le Pêcheur. Baletul este reluat și modificat ȋn trei rȃnduri (1867, 1874, 1892) de către Marius Petipa, care ȋi adaugă fragmente compuse de Riccardo Drigo și Ludwig Minkus. Printre interpreții faimoși ai rolurilor prime s-au numărat Anna Pavlova, Tamara Karsavina și Mihail Fokin. Titlul avea să se mențină pe afiș ȋn URSS pȃnă ȋn 1931.
Abia ȋn 2006, Pierre Lacotte va pune ȋn scenă o reconstituire la Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg, la care lucrase mai bine de patru ani, pornind doar de la o partitură pentru vioară și cȃteva cronici din ziarele vremii. Rolurile principale la premieră au fost susținute de Evghenia Obrazțova (Ondine), Leonid Sarafanov (Matteo) și Iana Serebriakova (Giannina).
Tȃnărul pescar sicilian Matteo, logodit cu frumoasa orfană Giannina, o descoperă pe Ondine – vizibilă numai lui – și e subjugat de frumusețea ei. Aceasta ȋi ȋntoarce sentimentele și ȋncearcă prin toate mijloacele să-l ȋndepărteze de Giannina. Revenind ȋn lumea apelor, unde l-a transportat pe Matteo ȋn vis, Ondine o imploră pe mama sa, regina Hydrola, să o lase să devină umană. Regina cedează cu greu, punȃnd condiția ca nunta să aibă loc ȋnainte să se scuture ultima petală din trandafirul pe care i-l dăruie.
În satul de pescari e sărbătoarea Fecioarei Maria. Ondine i se arată mereu lui Matteo, spre disperarea Gianninei, care nu mai ȋnțelege nimic. Răsare dintr-o fȃntȃnă, apare ȋmbrăcată țărănește sau ȋntrerupe tarantella dansată de tinerii din sat. Se strȃng nori de furtună și adunarea se ȋmprăștie; numai Matteo rămȃne pe loc, fascinat de reflectarea fulgerelor ȋn apă. Valurile se luminează deodată: e Ondine, care ȋl imploră să o urmeze. Bulversat de această viziune, Matteo ȋși pierde cunoștința.
Cȃnd ȋși revine, familia și prietenii se pregătesc pentru cununia lui. Invizibilă celorlalți, Ondine e ȋn spatele Gianninei, căreia i se substituie, făcȃnd-o să dispară. Cuplul urcă ȋn barcă pentru a merge la biserică și, ȋn lumina lunii, Matteo descoperă fericit chipul Ondinei, care vede pentru prima oară o umbră. Uimită și ȋncȃntată, ȋncepe să se joace cu ea, uitȃnd de trecerea timpului. Matteo o ȋntrerupe, dar Ondine se simte deja slăbită, căci din corsajul ei a căzut o petală… Cȃnd ajung ȋn fața bisericii, ultimele petale cad pe jos și, după ce ȋl sărută pe Matteo, Ondine moare ȋn brațele lui. Nimfele ȋnlăcrimate apar din mare, unde conduc corpurile nefericiților ȋndrăgostiți.
Ce versiune preferați?
https://www.youtube.com/watch?v=c9kSqNXwfuk
