Photo credits Angelos Fragkos
După ani de balet, dans contemporan, suferință, terapie și analiză a propriului corp, Sorina Petrescu propune o formă inedită de terapie și vindecare: TMoves. A început să studieze dans-terapia în 2016, la un an de la moartea bunicii sale. Momentul a fost catalizatorul transformării și al schimbării de direcție.
Vă invităm să descoperiți mai jos povestea transformării Sorinei Petrescu, fondatoarea TMoves, un program avangardist și spectaculos de întreținere și dezvoltare personală prin muzică și dans.
TMoves te mișcă, te ridică, te transformă!
Câtă emoție ne transmite baletul, ce încântare! Corpul zvelt, încordat se avântă ca o săgeată într-un zbor imposibil. Corpul antrenat și supus presiunilor și pasiunii ardente. Pentru că tu vrei să fii perfectă, să demonstrezi. Să nu dezamăgești. Corpul e un instrument. Și-l folosești intens. Ca să dansezi tot timpul, mai mult și mai bine. Până când te prăbușești. Suferința, panica, depresia, țipă la tine. Din același corp. În sfârșit te oprești și asculți. Corpul nu minte, cum de n-ai știut?
Photo credits Angelos Fragkos
După ani de balet, dans contemporan, terapie și analiză a propriului corp, Sorina Petrescu practică acum o terapie nouă de vindecare. A corpului, minții și sufletului. Cu corpul rănit, ea s-a refugiat în dans. Și tot corpul a ghidat-o către dans-terapie. A învățat să asculte și ascultând să audă ceva nou. O notă vindecătoare. Să învețe limbajul corpului. Să vadă diferit. Dincolo de cuvinte.
Prin Ways of Seeing, metoda în care s-a specializat. Acum îi învață și pe copii, pe părinții lor și pe alți dansatori. Un limbaj al jocului, mișcării libere, naturale. Ca vântul, ca ploaia. Ca un copac. Sorina a prins rădăcini și în 2019 a înflorit un mugur. TMoves. Transformă-te prin mișcare!
TMoves te mișcă! La început a fost bunica. Apoi dansul. Apoi despărțirea
Ce v-a atras către dans în copilărie?
– Bunica mea a fost cea care m-a dus pentru prima dată la dans. Ea lucra în teatru și a zis că mi se potrivește Opera Română din București. Așa am ajuns la balet. Aveam 5 ani și m-am trezit într-o sală de repetiții plină de fete. Mi se părea enormă, dar faptul că eram acompaniate la pian îmi plăcea la nebunie. Mă simțeam ca în poveștile cu prințese.
Cum a fost cariera de balerină? Ce v-a plăcut și care a fost cel mai dificil moment?
– Am studiat baletul timp de aproape 8 ani. Eram o fetiță foarte muncitoare și serioasă. Îmi plăceau rolurile de prim-solistă, pe care le primeam adesea. Mă simțeam responsabilă față de maestra de balet, de colege, de familie și de cei care urmau să mă vadă pe scenă. Nu voiam să-i dezamăgesc. Mă antrenam pentru perfecțiune, pentru că asta se cere.
Admiram fetele din grupele mai mari, prim-solistele Operei Naționale care veneau să danseze ca invitate și îmi promiteam să ajung și eu ca ele. Primele mele spectacole au fost pe aceasta scenă, care îmi părea atât de impunătoare la vârsta mea, în lumina reflectoarelor, îmbrăcată în tutu, cu emoții pe măsură. Ca să nu mă copleșească și să greșesc pașii, repetam enorm înaintea spectacolelor. Singură, acasă, sau în gând (făceam vizualizări de mică).
Momentele de pe scenă, alături de întregul ansamblu, aplauzele publicului, acestea erau momentele care îmi încununau munca.
Cel mai dificil moment a fost acela când a trebuit să decid dacă mai vreau să fac balet sau nu. Dispăruse acea dorință, acea iubire, nu îmi mai plăcea atmosfera de la repetiții, așa că m-am îndreptat spre dansul modern, contemporan, jazz și street dance.
TMoves te mișcă, te ridică, te transformă! Dansul, o barcă de salvare
Când ați început să studiați dansul ca instrument terapeutic?
Am început să studiez dans-terapia în 2016, după un an de la moartea bunicii mele. Acest moment a fost catalizatorul transformării și al schimbării de direcție. Timp de opt ani, ea mă ducea în fiecare săptămână la balet. Și ea mi-a condus pașii către dans. Îi sunt veșnic recunoscătoare bunicii și întregii familii, bineânțeles, pentru că m-au ajutat să mă dezvolt ca dansatoare.
Photo credits Angelos Fragkos
În momentul acela greu, dansul a fost salvarea și refugiul meu. Așa am reușit să procesez stările provocate de boala și de dispariția ei. Mă simțeam neputincioasă și vinovată că nu puteam să fac mai multe și să îi fiu alături tot timpul rămas. Atacurile de panică, anxietatea și depresia, urmate de burnout, m-au determinat să merg la terapie.
După aproape un an, am ajuns la un atelier despre traumă și corp susținut de Asociația Română de Psihoterapie prin Dans și Mișcare. Am fost fascinată. Am lucrat mult prin dans-terapie ca să vindec părți din mine mai întâi. Apoi să mă redescopăr ca om, artist și dansator. Atunci am înțeles cum experiențele anterioare, chiar și cele artistice, formaseră niște mecanisme de apărare și supraviețuire care mi-au dăunat atât mie cât și celor de lângă mine.
Dans și direcții noi. De la ASE și SNSPA la festivalul Internațional de teatru din Arras
Cum de ați studiat și relații economice și științe politice?
Părinții mei m-au susținut să fac atâtea cursuri de formare în dans, dar condiția era să am rezultate foarte bune la școala. Nu credeau că se poate trăi doar din dans și că “dansatorii mor de foame”. Pentru că nu voiam să renunț la chemarea pe care o simțeam către dans, am decis să fac alte studii în paralel.
În timpul liceului de mate-info, studiam și coregrafia la Școala de Arte. Eram dansatoarea Andreei Bălan de la 15 ani și mai aveam o trupă de dans și în liceu.
Când a venit vremea să merg la facultate, discuțiile cu părinții și cu profesoara de coregafie, mi-au oferit o altă perspectivă. Ea preda și la UNATC și am mers să cercetez, să văd ce făceau acolo. Așa mi-am dat seama că eu îmi doream altceva de la o facultate de dans. Prin urmare am decis să fac ASE-ul, apoi SNSPA iar in paralel să dansez și să continui să iau cursuri de dans.
În anul trei de facultate am ajuns în Franța cu o bursă pe economie, care mi-a oferit șansa de a face dans contemporan gratuit în cadrul facultății de acolo. Profesoara mă plăcea așa mult că mă lăsa să-i țin orele, iar apoi m-a recomandat unui regizor pentru o piesă de teatru-dans. Am intrat în compania lui și în acel an am avut multe reprezentații în nordul Franței, dar și la Festivalul Internațional de teatru din Arras.
A fost prima mea experiență în actorie, și deși a fost dificil, am ajuns să vorbesc fluent franceza. Acum toate acestea se completează armonios în ceea ce fac. Am nevoie și de cunoștințele de business și de tehnica dansului pentru a performa în această industrie. Cât despre științele politice, îmi doresc să pot influența și ajuta schimbarea politicilor publice pentru un impacat național cât mai benefic.
De la cine sunt eu? la cine ești tu? Dansul ca pe un instrument de autocunoaștere, vindecare, dar și de dezvoltare socio-emoțională
Cum s-a născut TMoves?
TMoves s-a născut în 2019. Am decis atunci să renunț la un loc de muncă plătit și confortabil, pentru a mă dedica chemării mele. Și pentru că îmi doresc să sprijin tinerii dansatori atât emoțional cât și mental și spiritual.
Când eram adolescentă, îmi puneam multe întrebări despre dans și corp. Trăgeam de mine ca să fiu mereu la înălțime. Fără să știu că am dreptul să mă opresc când îmi spune corpul, nu profesorul.
Mă comparam cu celelalte fete, eram foarte atentă la ce mâncam și fără să îmi dau seama am intrat în anumite tipare de gândire pentru care trag și acum ponoasele.
După experiența din terapie, mi-am dorit să ofer acel sprijin pe care eu nu am știut unde să îl caut. Privesc dansul ca pe un instrument de autocunoaștere, vindecare, dar și de dezvoltare socio-emoțională pentru copii si familii.
La TMoves, copiii și părinții învață să se miște prin joacă și dans
Căror vârste și categorii vă adresați?
Noi ne adresăm copiilor de la 2.5 ani în sus, familiilor dar și tinerilor, adulților care practică dansul de plăcere sau de performanță. Suntem o echipă formată din coregrafi (inclusiv analiști ai mișcării), psihoterapeuți, consilieri în dezvoltare personală dar și artiști vizuali. Lucrăm și cu copii care au nevoi speciale, unora le place să se miște mai mult, alții au întârzieri în dezvoltarea psihomotorie, iar alții simt mai intens lumea.
Care sunt programele cele mai cautate?
În contextul actual, cele mai căutate sunt ședințele individuale, în special de către copiii cu nevoi speciale, cum ar fi cei hiperactivi. Părinții vor și ei să-și înțeleagă copilul, ce le transmite prin limbajul non-verbal și cum să relaționeze folosindu-se de acest limbaj. Corpul transmite întotdeauna ceea ce vorbele vor să ascundă.
La nivel de grădinițe și școli sunt cerute programele de dezvoltare socio-emoțională prin dans creativ, care combină poveștile cu dansul și cu desenul.
Terapia WOS – Ways of Seeing, o premieră în România dă rezultate atât în intervenție cât și în sesiuni de dans creativ
Cum răspund copiii la această formă de terapie?
Sunt singurul practitioner din România în metoda Ways of Seeing (WOS) dezvoltată de Dr. Suzi Tortora din New York. Această metodă folosește dansul, art-terapia, muzica, tehhnici de vizualizare și mindfulness, conștientizarea corpului, activități de relaxare și joc (principiile Floortime).
Este o metodă pe care Suzi a dezvoltat-o în ultimii 40 de ani și care dă rezultate atât în intervenție cât și în sesiuni de dans creativ ce pot fi implementate de către educatori și profesori la clasă.
Pentru copii e o poveste de dans creativ, de mișcare eliberată de rigorile dansului clasic sau de societate. Părinții sunt surprinși de câte informații pot afla doar într-o ședință. Pare că mă joc și mă mișc liber, dar sunt atentă la copil, la propunerile lui, la comportament și mai ales la calitatea mișcării. Însă munca mea se bazează pe studii științifice despre continuumul corp-minte-emoții și pe obiectivele psiho-educaționale, motiv pentru care studiez în prezent și psihopedagogia specială.
Cam câți ”dansatori” ați instruit până acum ?
Suntem destul de mult orientați către numere, iar eu prefer să lucrez cu mai puțini copii în grupă (maxim 8-10 în funcție de vârstă). Ca să mă pot dedica lor în funcție de ce au nevoie. Cu copiii am început să lucrez înainte de TMoves, așa că, estimativ, pot spune că am lucrat cu peste 300 de copii.
Artele marțiale Baguazhang, o altă terapie prin mișcare
Când ați început să studiați artele marțiale și cum v-au influențat propria coregrafie?
Am cochetat cu artele marțiale când eram mică. M-au dus părinții ca să învăț să mă apăr. Însă pot spune că mi-au intrat în sânge prin 2015, după moartea bunicii mele, când au apărut și problemele de sănătate.
Ca să-mi ajut genunchii lezați, să-mi ridic energia, să-mi schimb atitudinea și tiparele de gandire, universul m-a condus către Baguazhang. E un stil de arte marțiale izvorât din taoism. Această practică m-a ajutat să îmi simt corpul, să am o altă percepție asupra vieții și a mea, ceea ce a dat un plus de autenticitate dansului meu. Chiar și legătura cu podeaua se schimbă când dansezi cu rădăcini și simți energia cum trece prin corp și dincolo de el.
Photo credits Angelos Fragkos
Care e mesajul TMoves, cum îi atrageți pe cei care se tem să se exprime, dar ar vrea să o facă?
Transformă-te prin mișcare! Descoperă magia din tine și dă-ți voie să redescoperi părți din tine într-un spațiu fără prejudecăți. Nu contează cum arăți, dacă știi să dansezi sau nu. Doar vino, exprimă-te și simte!
Cum vedeți dansul acum?
Dansul a fost, este și va fi unul din talanții pe care i-am primit la naștere pentru a-l dezvolta și a-l folosi în beneficiul oamenilor de orice vârstă. Dansul mă ajută să mă exprim când cuvintele nu o pot face, să mă eliberez de tensiuni, emoții și vibrații joase. Îmi stimulează curiozitatea și mă ajută să fiu mai creativă și mai inspirată.
Cum ”dansați ” în această perioadă de restricții?
S.P. – Îmi place să dansez în casă (inclusiv mental prin vizualizări), cât și în aer liber. Dansul a pornit din natură și a fost celebrat în natură, așa că acum ne putem întoarce mai mult la origini.
Prin ceea ce faceți, ”dansați” cu viața, instruiți, ajutați oamenii să se îndrăgostească de dans. Mai aveți un vis care se cere împlinit cândva?
Eu simt că viața mea abia acum începe, așa că mai am multe de realizat. Mă las ghidată de univers, de Dumnezeu ca să ajung în acele locuri sau contexte în care să pot ajuta cu ce am dobândit.
