Pentru a dezminți învinuirile Occidentului, precum că URSS e „pușcăria popoarelor”, Moscova a avut o grijă deosebită ca în fiecare republică să fie inaugurată câte o orchestră simfonică, o capelă corală, un teatru dramatic naţional și altul rus, un teatru de operă și balet, un ansamblu de muzică şi dansuri populare, un teatru pentru copii și tineret, un teatru de păpuși și tot ce ține de cultură și artă. Tinerii specialiști erau școliți în marile centre culturale, la Moscova, Leningrad, Tallin, Kiev, Tbilisi și ȋn alte capitale de republici unionale. Reîntorși acasă, ei deveneau piloni în domeniile alese.
Avântul cultural sovietic postbelic ȋn beneficiul baletului
Ȋn vara anului 1945, imediat după război au fost selectaţi din orfelinatele Moldovei 30 de copii şi ȋnmatriculaţi ȋn renumita şcoală a baletului rus de la Leningrad (mai târziu Academia „A.Vaganova” din Sankt Petersburg). Cu aceşti copii a plecat şi Agnesa Bălan, care le-a fost ȋn toţi anii de studii educatoare şi profesoară de limba maternă. Au studiat cu mari pedagogi, o adevărată constelaţie de somităţi: la dans clasic-fete: Elizaveta Gromova, Natalia Kamkova (ambele eleve ale Agrippinei Vaganova); la dans clasic-băieţi: Alexei Pisarev și Alexandr Pușkin (profesorul lui Rudolf Nureyev şi Mihail Barâșnikov); la dans de caracter Alexandr Bocearov şi Igor Beliskii; la duet Nikolai Serebrenikov şi la Arta actorului Mihail Mihailov.
Relaţiile dintre profesori şi elevi erau nemaipomenite, profesorii fiind mentorii ucenicilor lor şi după absolvire. Erau apropiaţi dar şi severi, astfel că au ajuns să susţină examenul de diplomă doar 9 fete şi 7 băieţi. Pentru elevii moldoveni Vera Sălcuţan, Petru Leonardi şi Vladimir Tihonov, în anii de studii marele coregraf Leonid Jacobson a montat celebra sa miniatură coregrafică Micii spanioli, pe care am dansat-o şi eu, mult mai târziu, cu colegii mei de clasă.
Am fost şi eu elevul lui Igor Beliskii, la catedra Regie coregrafică a Conservatorului din Leningrad. Mi-a predat Dramaturgia în coregrafie. La prima lecţie ne-a întrebat de unde venim. M-am prezentat: „din Moldova”, iar dumnealui… ne-a cântat da capo al fine „Suflecată pân’ la brâu”!
Am fost uimit la culme. Am aflat că a fost profesorul profesorilor mei. A petrecut câteva vacanţe de vară lângă discipolii săi din Moldova, ȋmpreună cu care a călătorit cu barca pe Nistru de la nord pâna la Marea Neagră. („Ce meleaguri fantastice, ce oameni frumoşi!”). Radia de încântarea amintirilor. Am simțit atâta căldură și ataşament…
Primii balerini moldoveni au fost şcoliţi ȋn URSS
Grupul primilor elevi moldoveni a studiat nouă ani la Leningrad. Ȋn 1954, ȋntorşi acasă, ei au constituit nucleul și fundamentul Baletului moldovenesc. Majoritatea au devenit mari artişti, profesori, coregrafi. Printre ei au fost Vladimir Tihonov, care a devenit mai apoi prim-solist al Teatrului Bolşoi, partener al Maiei Pliseţkaia şi al altor mari balerine; legenda baletului moldovenesc Petru Leonardi; Vitalie Poclitaru, prim-solist la Chişinău; Vera Sălcuţan, solistă la Chişinău; Vera Cukol, solistă la Odessa; coregrafa Maria Lazarev; Vlad Ioviţă, renumitul cineast şi scenarist, care a turnat printre multe altele şi capodoperele de lungmetraj „Dimitrie Cantemir” şi „Se caută un paznic” după „Ivan Turbincă” de Ion Creangă. Concomitent cu cariera artistică s-au dedicat pedagogiei Mircea Mardari, Vitalie Poclitaru, Maria Pangolos, Vera Sălcuţan.
Cristina si Alexei Terentiev. Foto: Ludmila Kucera
În anii ’50-’55, la Leningrad a învăţat şi Gelu Barbu, care era inclus ȋn primele încercări coregrafice ale lui Petru Leonardi. Cei mai buni elevi participau, ca de obicei, la spectacolele Teatrului Kirov. Au inspirat mirosul scenei şi al culiselor măreţului Teatru Mariinsky, au admirat măiestria marilor artişti. După absolvire, întorcându-se fiecare la casa lui, au expirat acel parfum al înălţătoarei şi adevăratei atitudini faţă de artă, balet, teatru, creaţie. Muncind, şi-au obţinut permisiunea de a păşi pe scenă. Ceva mai târziu, a studiat în acea benefică atmosferă şi Leni Dacian.
În toamna anului 1952 a început instruirea coregrafică profesionistă în Moldova. Unii absolvenţi ai şcolii din Chişinău împreună cu grupul de la Leningrad au constitutuit nucleul trupei de balet a Teatrului de Operă şi Balet din Moldova, alţii au fost repartizaţi la Ansamblul de dansuri populare al RSSM.
Începuturile baletului teatral ȋn Moldova
Descălecatul – vorba cronicarului – companiei de balet moldovenesc s-a ȋntâmplat în fericita zi de 27 februarie 1957, cu premiera baletului Fântâna din Bahcisarai. Pe lângă absolvenţii Școlii „A.Vaganova” şi absolvenţii din Chişinău, la premieră au participat şi absolvenţii şcolilor din Perm, Taşkent, Frunze, Kiev, care şi-au ȋnceput activitatea ȋn Teatrul din Chişinău. Ȋn rolurile principale au dansat: Zarema – Galina Melentieva/Galina Massini, Maria – Rozita Potehina/Ludmila Nedremskaia, Vaţlav – Vladimir Tihonov/Petru Leonardi, Vitalie Poclitaru, Ghirei – Pavel Fesenco.
În același an a avut loc primul turneu al Baletului Moldovenesc la Opera din Iași.
Anastasia Homitchi (Giselle), Marina Anghelinici (Myrtha). Foto: Ludmila Kucera
Ȋn 1960 s-a desfăşurat „Decada literaturii și artei moldovenești la Moscova” (27 mai – 5 iunie). Era o metodă a dării de seamă a ceea ce se crea ȋn fiecare republică unională. Moldova a prezentat în premieră absolută patru spectacolele cu tematică națională: două opere (Grozovan de David Gherşfeld și Inima Domnicăi de Alexei Stârcea) şi două balete (Zorile de Vasile Zagorschi în coregrafia lui Vladimir Varcovişki și Spada frântă de Eduard Lazarev, ultima pe un libret după poezia „Strigoii” de Mihai Eminescu, în coregrafia lui Semion Drecin şi Natalia Danilova).
Natalia Kamkova şi Alexei Ermolaev au fost invitaţi la Chişinău pentru a pregăti trupa de balet să evolueze cât mai bine la Moscova. Interpretarea rolului lui Arald l-a lansat pe Vladimir Tihonov în rândul celor mai buni dansatori ai URSS, astfel ȋncât a fost invitat la Teatrul Bolșoi ca prim-solist.
Noi generaţii de balerini, noi speranţe de viitor
În 1959 au fost selectaţi alţi 7 copii pentru a studia la Școala din Moscova. Ȋntorși acasă, Mihail Kaftanat și Anatolie Mihalachi au devenit Artişti ai poporului, Dumitru Voronenco Artist emerit – angajaţi la Operă; Maria Suruceanu şi Eugen Sandu, Maeştri ȋn Artă, şi-au desfăşurat activitatea ȋn Ansamblul „Joc”.
Din altă promoţie moscovită (1964-73) au făcut parte Vladimir Ghelbet (Chile), Tatiana Pali (SUA), Olga Gurievsky, Artistă a poporului, Dumitru Furnică, Pavel Romaniuc. Ei au reprezentat a doua şi a treia generatie a soliştilor de prim rang.
Scena din baletul Romeo si Julieta, coregrafia Eugen Girnet. Foto: Ludmila Kucera
În 1973 au avut loc Zilele Culturii Ruse în Republica Moldova. Baletul Teatrului Mariinsky a prezentat la Chişinău o Gală de balet. Dimineaţa, cu permisiunea Tatianei Legat (nepoata lui Nikolai Legat, coregraful Teatrului Mariisky după Marius Petipa şi soţia marelui balerin Iurie Soloviev), am asistat la lecţia excelentei companii.
Seara am privit pentru prima dată tabloul Umbrelor din Baiadera. Ţin minte doar că, la câteva clipe de la începutul acestei măreţe meditaţii coregrafice, am decolat. Planam inconştient ȋntr-o stare euforică inexplicabilă în spaţiul sălii… Din zbor fantastic am aterizat pe scaun la sfârşitul acţiunii. Unde am fost? Ce-am văzut? Ce-am simţit?
Toată viaţa venim la teatru ȋn căutarea acestei stări, dar nu tot timpul o găsim…
Mai toţi copiii grupului leningrădean, născuţi ȋnainte de război, trecând prin lipsuri, foamete, dureri şi chin au fost longevivi. Acum a rămas în viaţă doar frumoasa Claudia Osadciaia, care apărea în toate filmele lui Emil Loteanu.
Ȋn vremea când baletul se confunda cu viaţa…
Primul care ne-a părăsit a fost legenda baletului moldovenesc Petru Leonardi. Avea o pasiune enormă faţă de arta teatrală, era în culise mai la toate spectacolele teatrului leningrădean. O diviniza pe Alla Şelest, nu lipsea de la niciun spectacol în care dansa. Iar ea l-a simţit, l-a observat, l-a luat sub aripa sa, l-a ocrotit, l-a ghidat, l-a povăţuit. Peste ani, a venit special la Chişinău ca să-i fie alături la premiera baletului Antoniu şi Cleopatra.
Lacul lebedelor, actul II
A fost foarte iubit de public. Muncea până dincolo de epuizare. Pentru a nu pierde timp, deseori dormea în teatru, ca imediat cum se trezea să-şi cizeleze tehnica, rolurile, gesturile. Adora rolul lui Albert din Giselle. Şi-a presimt dispariţia şi a mărturisit că ar dori să fie înmormântat în costumul rolului îndrăgit.
Ȋn timpul turneul Operei la Astrahani, în a 20-a zi după sărbătorirea celei de-a 30-a aniversări, el, care ȋnota ca peştele în apă, s-a înecat în Volga. În costumul lui Albert, în sicriul sigilat, a fost adus la Chişinău. Artiştii îşi continuau turneul, Petru Leonardi a fost petrecut pe umerii publicului şi fanilor săi, pe jos, de la Teatru la locul de veci. Atâta solemnitate, tristeţe şi flori pe caldarâm, Chişinăul vedea pentru prima dată. Pleca un Mare Artist… Era ȋn vara anului 1966.
În stagiunea 1965-66 eram în anul I la Coregrafie. Cum au fost duşi ceilalţi la Leningrad, am fost aduşi şi noi, clasa mea, din satele şi orăşelele Moldovei la Chişinău. Prima noastră profesoară de dans clasic, Eugenia Sulzina ne-a dus la teatru. Pentru prima oară am privit un balet, era Giselle. Ceea ce am văzut m-a străfulgerat, m-a adus la lacrimi. Poate dansa El? La întrebarea profesoarei de ce plâng, am răspuns ca vreau să fiu între artiştii de pe scenă. Marea Artă e contagioasă!
Primul turneu ȋn străinătate, peste Prut
În 1989, Baletul moldovenesc a susținut patru Gale la București, Brașov, Cluj și Iași, în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”. Acel program l-am pregătit eu. Pentru prima dată treceam hotarul URSS. Şi unde plecam? Ȋn România! Pentru mine, născut pe malul Prutului, era un eveniment mult visat.
Un moment dureros a fost când am văzut linia roşie de la mijlocul podului de peste Prut. Pe o parte era scris cu litere mari URSS (СССР), pe altă parte România. Viza era obţinută la Moscova fiindcă republicile unionale nu aveau ambasade. În librăriile din Chişinău cartea românească era interzisă. Până la mijlocul anilor ’70 nu se permitea interpretarea doinelor, cântecelor de jale sau tristeţe. Numai de chef şi bucurie: „Turnaţi vin şi daţi sarmale”, „Bună-i viaţa în colhoz”…
După spectacolul susţinut la Opera din Bucureşti, Suzana Gâdea ne-a oferit o recepţie copioasă. Am avut neatenţia să spun primul toast ȋnaintea ei. A vorbit doar despre realizările Tovarăşului…
Scena din baletul Spartacus, solist Vlad Marculescu, ONR Iasi. Foto: Ludmila Kucera
Legături tot mai strânse româno-moldave
Ȋn 1993 am venit la Iaşi cu Romeo și Julieta, Don Quijote, în 1994 cu Lacul lebedelor.
Tot în aceşti ani am participat la două ediţii ale Concursului de coregrafie contemporană Eurodans organizat la Iaşi de Dan Brezuleanu. În una din ele am fost preşedintele juriului. Am adus baletele lui Leonid Jacobson (Rusia) şi Iurie Smorighinas (Lituania).
Ȋn 1994 am scos în lumina rampei ȋn premieră pentru Moldova baletele lui Marinel Ştefănescu (un Triptic compus dintr-un balet pe muzica de Franz Liszt, Rădăcini, Poemul extazului de Alexandr Scriabin şi Dialog cu eternitatea de Adrian Enescu).
După 1988, Baletul a susținut numeroase turnee în Bulgaria, Germania, Anglia, Franța, Spania, Portugalia, Elveția, Grecia, Maroc, Italia, Cehia, Olanda, Belgia, Maroc ș.a.
Apogeul Baletului moldovenesc a fost ȋn anii ’80, perioadă în care coregraful principal era Marat Gaziev, fiul ultimului șah din Turkmenia. Compania număra circa 90 de balerini.
Publicul din Chişinău e deosebit de exaltat şi mulţămitor. În anii ’80 se jucau câte 3-4 balete pe săptămână, ȋn anii ’90 câte două, acum două-trei pe lună, ȋnsă cu sala arhiplină.
Ȋnvăţământul coregrafic ȋn Republica Moldova
Instruirea coregrafică profesionistă în Republica Moldova a început ȋn 1952. Primii profesori au fost Raşeli Bromberg (din şcoala de la Moscova) și Roman Rohman (din şcoala de la Leningrad). Din prima promoție a făcut parte prim-balerina baletului moldav Eleonora Godova. Era cerească – plutea, zburând nu numai pe scenă, ci şi în viaţă…
Din promoția anului 1964 s-a distins Boris Eifman, coregraful de renume mondial, fondatorul propriei companii la Sankt Petersburg.
Frumoasa din padurea adormita. Foto: Ludmila Kucera
Din alte promoții au provenit prim-soliștii Valentina Scepaciova, Olga Ionel, Andrei Litvinov, Ghenadie Bădică, Margareta Alexandrov, Nadejda Coteț, Egor Scepaciov, Aliona Zaițev, Anastasia Homițchi, Alexandru Bălan, Tudor Tudose, Marina Anghelinici, Cristina şi Alexei Terentiev, Nicolae Nazarchevici, Maria Poliudov-Țurcanu, Vladimir Statnii.
Colegiul Naţional de Coregrafie are două catedre: Dans clasic şi Dans popular.
Studenţii secţiei populare sunt deţinători ai Premiului I la festivaluri folclorice din Ucraina, Bulgaria, Rusia, România, Ungaria, Turcia.
Cei de la dans clasic au obţinut Premiul I la Festivalul-concurs al şcolilor de coregrafie din ţările CSI ȋn 1992 şi au fost laureaţi ai Festivalului-concurs Vaganova Prix, ȋn 1995.
Frumoasa din padurea adormita, actul I. Solista Nadia Cotet (Aurora)
Tranziţia firească de la scenă la pedagogie
Mai toţi profesorii Colegiului au fost în trecut soliştii Operei. Alexandr Ivanov, Elena Ţaricov (şcoala din Kiev), Ludmila Cerececea (Voronej), Elvira Kern (Odessa) şi mulţi alţii au educat zeci de laureaţi ai concursurilor internaţionale organizate în România, Ucraina, Rusia, Bulgaria, Austria, Italia, Ungaria, Turcia, SUA etc, la care 6 elevi au obţinut Marele Premiu: Natalia Derli, Margareta Camâş, Anastasia Homiţchi, Alexandru Tcacenco, Veaceslav Burlacu, Constantin Tcaci (ultimii trei au interpretat la secţiunea contemporan coregrafiile mele). Cel mai mare trofeu a fost obţinut de Cristina Terentiev: Marele Premiu la Viena, Medalia de Aur şi premiul I la Concursul de la Varna, Bulgaria, ediţia 2008.
După obţinerea independenţei, Colegiul Naţional de Coregrafie a rămas unica pepinieră de pregătire a artiştilor de balet din Republica Moldova. În ultimii ani, Colegiul a colaborat cu Christian Mândriș, care a organizat frumoase Gale ale elevilor la Brașov, Cluj, Galați şi Pitești.
Balerini moldoveni de frunte ȋn teatrele din lume
La Opera de Stat din Viena: Mihail Sosnovschi prim-solist; Alexandru Tcacenco, Dumitru Ţăran, Marian Furnică solişti.
La Opera de Stat din Berlin: Dinu Tamazlâcaru prim-solist; Alexei Orlenco, Ulian Topor, Georgeta Varvarici solişti.
La Opera din Chile: Valentina Scepaceva, Vladimir Ghelbet prim-solişti.
La Opera Naţională a Olandei din Amsterdam: Naira Agvanean solistă.
La Opera din Praga: Alina Nanu prim-solistă; Irina Burduja, Veaceslav Burlacu, Daria Lazukova, Seghei Gherciu solişti.
Cristina Balaban
Ȋn Rusia: La Moscova: Lina Șeveliova prim-balerina companiei ,,Imperschii”; Sofia Matiușenschi prim-solistă în trupa „Jacobson” din Sankt Petersburg; Anatoli Ustimov prim-solist la Opera din Rostov pe Don, Ecaterina Ustimova solistă.
La Opera din Bratislava, Slovacia: Adrian Ducin prim-solist, Ilinca Ducin solistă.
La Opera din Budapesta: Cristina Balaban prim-solistă.
În alte teatre din Germania: Eugen Celenco, Maxim Perju soliști; Denis Untilă coregraf.
Mulţi discipoli ai şcolii basarabene activează actualmente ȋn teatre din Germania, Olanda, Franţa, SUA, colaborează cu companiile din Moscova, Sankt Petersburg ş.a.
Scurtă istorie a Ansamblului „Joc”
În 1938 la Tiraspol, capitala Republicii Sovietice Socialiste Autonome Moldovenească, pe lângă Capela corală ,,Doina” s-a creat un grup coregrafic, care în 1945 s-a detaşat, devenind Ansamblul de dansuri populare al RSSM cu sediul la Chişinău. Din 1958 s-a numit Ansamblul de dansuri populare ,,Joc”, condus de maestrul Vladimir Curbet.
Printre performanţele Ansamblului s-au înscris: Premiul I şi Medalia de aur la al IV-lea Festival mondial al tineretului şi studenţilor de la Bucureşti (1953); Premiul I şi Medalia de aur la Festivalul mondial de la Moscova (1957); Premiul I la Festivalul folcloric din Dubrovnic, Iugoslavia (1965); Medalia de aur la Festivalul tineretului de la Berlin (1974); Diploma de gradul I şi Medalia de aur la Festivalul folcloric internaţional de la Burgas, Bulgaria (1979).
În decursul anilor au fost invitaţi coregrafi care au montat suite de dansuri populare, dintre care s-au remarcat: din Rusia Igor Moiseev (a cărui mamă, Ana Grâu a fost româncă), care a montat suita Joc, celebra suită Moldovenească – lucrări menţinute în fondul de aur al Ansamblului –, miniatura Păcală, Coasa, La spălat ş.a.; Leonid Jacobson (Cumătrițele, Badea Macovei, Logodna, Domnişoara capricioasă, Am plecat la Chişinău); V.Mihailov: Suita rusească, Suita din Carpaţi. Alte montări au aparţinut lui V.Varcovițki şi A.Carpovici.
Coregrafi şi dansatori cu foc de la „Joc”
Au fost invitaţi de asemenea coregrafi din Bulgaria (Metodii Cutev, E. Dimitrov, C.Harlampiev), Ungaria (Şandor Nep, Dejo Letai, G.Falcai), Ucraina (Vladimir Varcoviţki), Serbia şi Macedonia (Dobrevoi Putnic), Slovacia (Ș.Nosali), care au montat suite de dansuri ale ţărilor respective.
Dintre marii artiști ai „Joc”-ului se cuvine să-i numim pe Ion Furnică, Spiridon Mocanu, Tatiana Usaci, Gheorghe Forțu, Eugen Sandu, Iurie Gorșcov, Eliza Taraș, Nadia Hăbășescu, Boris Grigoruță, Iurie Madan, Lilea Mitati, Dumitru Bălţătescu, dar au fost mulţi, mulți alții.
Ansamblul “Joc”
Dintre coregrafii români care au fost invitaţi şi au montat la „Joc”, menţionăm: Gheorghe Baciu: Suita oltenească, Suita din Muntenia, Suita din Transilvania, Suita din Carpaţi şi dansul Brâul; Andrei Săuţeanu: Suita din Oaş; Viorel Vatamaniuc: Hora satului; Dan Ionescu – Dansul de pe Someş; Constantin Leonte: Suita Bucovina; Nichita Dragomir: Căluşarii; Theodor Vasilescu: Suita Codru; fraţii Ilie au montat Ilăul, Raru şi Bărbuncul.
Stilul „Jocului” e unul mai academic, clasicizat, à la Moiseev, pe când stilul „Fluieraș”-ului e mai aproape de folclorul autentic. Aici montează coregrafii autohtoni, pe când la „Joc” montau doar coregrafii invitați din alte țări.
Ȋnvăţământul coregrafic superior ȋn Republica Moldova
În 1988 s-a înfiinţat Catedra de coregrafie pe lângă Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, pentru a pregăti coregrafi şi pedagogi. Până atunci studiile superioare puteau fi obţinute doar la Moscova sau Sankt Petersburg. În prezent, aici studiază 10 studenți din România.
Odată cu prăbușirea imperiului sovietic și obținerea independenței, totul s-a inversat. Nu mai există conexiunile culturale, teatrale, literare de mai ȋnainte, acum în companiile coregrafice din Republica Moldova activează doar absolvenții şcolii din Chişinău. Mulţi, poate cei mai talentați, pleacă în alte teatre, ȋn alte țări. Peștele caută unde e mai adânc, artistul…unde poate să-şi realizeze visul şi speranţa.
În vâltoarea bătăliilor intereselor oligarhice, sub pretextul politic de a fi în beneficiul poporului, cultura și arta au fost marginalizate, ignorate, în afara ariei de acoperire. Ultima premieră a baletului pe banii alocaţi de stat a fost Romeo și Julieta ȋn coregrafia mea, ȋn 1991.
Spargatorul de nuci, actul I
Mai apoi au fost realizate premiere prin donaţii filantropice, dintre care Spărgătorul de nuci ȋn versiunea coregrafică a lui Iurie Grigorovici, ȋn 1998.
Va mai luci Luceafărul ȋn Baletul de la Chişinău?
Către jubileul Teatrului de Operă şi Balet (ȋn octombrie 2007), Preşedinţa a sponsorizat a doua versiune a baletului Luceafărul în coregrafia lui Gheorghi Kovtun şi Requiemul de Mozart în montarea lui Boris Eifman. Cea din urmă a fost şi ultima premieră coregrafică, după care Baletul moldovenesc a luat un lung respiro – sau poate un fermato fără termen limită, interminabil?! Sigur nu veşnic! Speranţa mai fumegă încă…
Teatrul coregrafic își are urcușurile și coborâșurile sale. Născut din spiritualitatea umană, va dăinui veșnic, renăscându-se ca pasărea Phoenix.
Îmi place să vin la teatru lunea, când artiștii au zi liberă. În scena unde licărește doar lumina de serviciu, în liniştea uluitoare mai poţi desluşi paşii şi respiraţia bunilor noştri predecesori, care muncesc la naşterea unor noi balete şi purifică spațiul scenic în așteptarea noilor noastre realizări…
