Odată cu proiectul „Ballet Photography” preocuparea mea pentru fotografia de balet a revenit ȋn actualitate. Nu am făcut fotografii niciodată, dar am fost adesea ȋn situaţia de a alege imagini pentru programe de sală, coperţi de carte sau ilustrarea unor articole, cronici sau prezentări biografice. Dincolo de a avea un ochi format pentru imaginea de balet, aşa cum au probabil toţi balerinii, m-a interesat şi teoretizarea realizării acestora din punct de vedere estetic.
Căutând pe net lucrări de specialitate despre fotografia de balet, ȋn care să-mi regăsesc ideile sau cu care să mă confrunt, am dat mai ȋntâi peste o serie de autori americani. Inițial, preceptele acestora sunau corect şi foarte profesionist, dar când le-am frunzărit galeria de imagini decepţia a fost promptă…
Fotografia de balet şi nevoia de a cunoaşte domeniul „din interior”
Irina si Adrian Mihaiu in “Giselle”. Foto: Adrian Mergiani
Una dintre convingerile mele de bază este aceea că dacă vrei să devii un fotograf de succes ȋn acest domeniu, trebuie să ai cunoştinţe mai mult decât minime ȋn domeniul dansului clasic. Nu ȋntâmplător, unii balerini se reorientează către fotografie spre sfârşitul carierei, după ce au cochetat ȋndelung cu ea (Andrei Uspensky, Daria Volkova, Ira Yakovleva, Carlos Quezada, Laurent Liotardo, Rachel Neville, ca să numim doar câţiva dintre cei mai cunoscuţi pe plan internaţional). Și tot neȋntâmplător există numeroase exemple de cupluri ȋn care partenerul de viaţă al unor balerine de prim rang era sau a devenit fotograf profesionist – Sylvie Guillem (Giles Tapie), Alessandra Ferri (Fabrizio Ferri) sau Lynn Seymour (Colin Jones).
Desigur, există şi fotografi de mare clasă, specializaţi ȋn fotografia de balet, care s-au apropiat de această zonă treptat, deşi nu au avut iniţial tangenţe cu ea. Printre aceștia se numără: David Hofmann, Luis Pons, Alexander Yakovlev, Graham Spicer, Gene Schiavone. Cu toţii au trăit ȋn mediul dansului, şi-au ȋncărcat retina cu frumuseţea baletului şi au ȋnvăţat să o ȋnţeleagă.
Fotografia de balet /vs/ fotografia sportivă
Am ȋntâlnit recent afirmaţia că fotografia de balet e un fel de fotografie sportivă. Categoric nu! Departe de-aşa ceva, pentru simplul motiv că baletul e artă şi nu sport, deci surprinderea lui trebuie să tindă spre redarea artisticului, nu doar spre fotoreportajul frust. De-aici şi o sumedenie de reguli care ţin de estetica mişcării, complet inexistente ȋn cazul fotografiei sportive, unde cele mai dizgraţioase poziţii pot fi apreciate de privitor dacă sunt spectaculoase.
Aurelia Dobre evoluand la barna
“Ȋn fotografia de balet, cel mai important e să-i faci pe balerini să arate bine”
Să-i dăm cuvântul fostei balerine Rachel Neville, care pune câteva puncte pe i ȋntr-un articol din 2017 intitulat „Ce ȋţi trebuie pentru a fi un bun fotograf de balet”:
„Dacă ai răspuns că cel mai important e să ştii când să declanşezi sau cum să foloseşti lumina, eşti la fel ca majoritatea fotografilor care surprind balerini. Dacă ai menţionat interacţiunea cu dansatorii, relaţionarea cu ei şi crearea propriului tău stil sau brand, aparţii celui de-al doilea cel mai mare grup de fotografi. Deşi toate acestea sunt importante, cred că preocuparea primordială şi, din păcate, cel mai adesea trecută cu vederea, este cum să-i faci pe dansatori să arate bine, creându-le imagini favorabile.
Priceperile de mai sus sunt necesare şi fac parte din proces. Dar 95% dintre fotografii care surprind imagini de balet greşesc bazându-se pe capacitatea dansatorului din faţa lor de a se pune singur ȋntr-o lumină bună găsind poziţia optimă, practic pregătind ei ȋnşişi imaginea, ȋn aşa fel ȋncât fotografului nu ȋi mai rămâne decât să declanşeze. Dacă lucraţi cu dansatori profesionişti, sigur că o să aveţi rezultate mult mai bune, dar 98% din fotografia de dans are ca subiect dansatori neprofesionişti.”, susţine Rachel Neville.
Citește și
Diferențe. De ce scade calitatea fotografiei de balet la adolescente
Fotografia de balet – între artă și indecis. Sfaturi pentru o fotografie reușită
Formarea unui ochi bun se face în timp
Foto: Vadim Stein
Și tot ea afirmă că formarea unui ochi bun şi priceperea de a surprinde momente de bună realizare tehnică poate fi ȋnvăţată. Ȋntre metodele pe care le recomandă, la loc de frunte se situează aceea de a gândi ȋn 2D, spre deosebire de dansatori, care evoluează ȋn 3D. Fotografului ȋi revine deci sarcina de a-i face pe balerini să ȋnţeleagă cum să-şi transpună mişcarea din studio sau de pe scenă pentru mediul plat al fotografiei sau ȋnregistrării video.
Dintre trucuri, Neville recomandă mai ȋntâi ca fotograful să ceară subiectului să-şi aleagă poza sau mişcarea ȋntr-un plan lateral, ȋntrucât majoritatea mişcărilor arată mai bine astfel, căci se elimină perspectiva care face ca braţele sau picioarele aflate mai departe de obiectivul camerei foto să pară mai mici şi mai scurte.
Desigur, ea se referă aici exclusiv la fotografia de studio, dar fotografia de balet are mai multe niveluri:
Niveluri ale fotografiei de balet
Fotograqfia “de serbare”. Foto: ©?
- fotografia „de serbare”, de care se bucură ȋn general părinţii şi bunicii fetiţelor de la şcolile de balet. Neregizată, spontană, are valoare sentimentală dar foarte arareori şi artistică, iar subiectul nu are de regulă şansa unei imagini „publicitare”, ci de suvenir. Nu necesită priceperi speciale, putând fi practicată de oricine.
- fotografia de studio (indoor sau outdoor). Este terenul cel mai fertil pentru punerea ȋn valoare a modelului, unde se pot folosi camere foto şi tehnici sofisticate, deşi simplitatea poate fi la fel de eficientă. O bună cunoaştere a dansului clasic de către fotograf este necesară, dar poate fi compensată şi de calitatea profesională a modelului, care are şansa de a alege din multitudinea de cadre pe acelea care ȋl avantajează, conlucrând astfel cu fotograful.
Martha Savin. Foto: © ?
Un portofoliu de imagini bine gândit poate fi esenţial ȋn cariera unui dansator, mai ales ȋn perspectiva unor audiţii. De aceea imaginile ȋn care poziţia surprinsă nu e tocmai corectă, cou de pied-ul cam lipseşte etc, ȋn loc să-i fie de folos modelului ȋl dezavantajează, aruncând o umbră de ȋndoială şi asupra profesionalismului autorului.
Transmiterea emoţiei prin intermediul fotografiei de balet
Unii fotografi (ca şi unii balerini, de altfel) tind să creadă că ceea ce simt ei va fi automat resimţit şi de privitor. Desigur, existenţa unei stări, a unei atmosfere este indispensabilă pentru o lucrare de calitate dar, ca şi ȋn cazul interpreţilor (dansatori, actori etc), receptarea ei de către privitor depinde de un complex de factori, ȋntre care primează expresivitatea modelului, capacitatea lui de „a exterioriza interiorul”.
Pe de-altă parte, există uneori o tentaţie a „circului”, care face ca unele imagini să fie de-a dreptul urâte de dragul evidenţierii unor calităţi fizice precum hipermobilitatea.
Asa nu… Foto: © ?
- fotografia de spectacol. Cea mai dificil de realizat şi cea mai „serioasă”. Abia aici se cunoaşte adevărata pricepere a fotografului de balet, care nu are timp să-şi compună cadrul, ci trebuie să ştie cu o fracţiune de secundă dinainte, dacă se poate, când să declanşeze.
Pentru a obţine o imagine bună de ansamblu, el se plasează ȋn stal, ȋn mijloc (căci baletul clasic este gândit pentru a fi privit astfel); nu fotografiază niciodată mişcările de rotaţie (piruete, ture mari, tours en l’air, diagonale sau manejuri); surprinde corpurile integral şi nu lipsite de extremităţi; pentru a accentua ȋnălţimea săriturii sau lungimea picioarelor, ȋşi plasează obiectivul sub ȋnălţimea taliei subiectului, privind uşor ȋn sus; evită momentele când soliştii sunt ȋn părţile laterale ale scenei, lăsând centrul gol; urmăreşte captarea mişcării ȋn punctul ei de amplitudine maximă sau ȋn poză, niciodată pe parcursul ei sau la jumătate – şi multe altele, ţinând de bunul simţ vizual şi de estetica dansului.
Odată stăpânite acestea, licenţele sunt posibile: fotografierea de la balcon (uşor de sus ȋn jos) pentru a obţine o imagine mai clară a desenului de ansamblu, perspectiva oblică din culise, efectele de lumină şi/sau culoare etc.
Fotografia de balet se poate ȋnvăţa
Mihaela Tiganus Vasilovici si Stefan Banica in “Peer Gynt”. Foto: Mihail Cratofil
Există cursuri universitare pentru fotografi, dar fotografia de balet e o nişă care nu se studiază separat ȋn cadrul acestor formări. Ȋn schimb, unele teatre sau fotografi consacraţi oferă workshopuri pentru a ȋmpărtăşi doritorilor din secretele experienţei lor, care are ȋntotdeauna la bază ȋmbinarea priceperilor tehnice cu obişnuinţa ochiului de „a ȋnţelege ceea ce vede”.
