DWC Romanian Qualifier 2021: 60 de burse de studiu acordate tinerilor dansatori. Interviu cu Lorelei Bari, director artistic DWC

by Mihaela Moldoveanu

Calificările pentru Dance World Cup în România s-au ținut în premieră online și, cu toate acestea, ediția a fost un succes. Steffi Scherzer, director artistic Zurich Dance Academy, a fost impresionată de numărul participanților: a fost copleșitor câte talente tinere doresc să danseze și am putut simți, chiar și prin ecran, pasiunea lor pentru dans.

Citește și

Calendarul competițiilor dedicate baletului 2020-2021, și primii pași spre normalitate!

Miruna Miciu, Prim-Solistă a Teatrului Național din Zagreb: „În cariera de balerin trebuie să ai un psihic extrem de puternic.”

Peste șaizeci de burse de studiu la Academia de Balet din Zurich, Academia de Balet din Basel, Conservatorio de Ballet e Danca Annarella Sanchez, Youth America Grand Prix, Salerno Danza d’aMare, Ateneo della Danza, Finala Dance World Cup și Novara Dance Experience, au câștigat tinerii din România. Cred că numărul burselor acordate spune mult despre impresia făcută de concurenți asupra unui juriu de înaltă calitate, mărturisește Lorelei Bari, director artistic Dance World Cup, care a organizat cu succes o ediție de calificări ieșită din comun.

În cuvintele directorului Ballettschule Theater Basel, Amanda Bennett: Pandemia a fost extrem de grea pentru lumea dansului și a fost o bucurie să vedem atât de mulți tineri dansatori care încă lucrează din greu și cu un asemenea entuziasm!

DWC Romanian Qualifier, o provocare tehnică și artistică

Lorelei Bari, profesoară de balet și director artistic al concursului Dance World Cup, a organizat această ediție de calificări din România. Pentru prima oară, într-o formă nouă, online, în condiții speciale, din cauza pandemiei. Cu toate emoțiile de dinainte de concurs, calificările au fost un succes, atât pentru participanți cât și pentru organizatori. Membrii juriului au fost impresionați de calitatea organizării și de lucrările prezentate în concurs. Lorelei Bari ne-a împărtășit câteva gânduri la finalul ediției care abia s-a încheiat și ne-a transmis și impresiile membrilor juriului internațional.

Ce impresii v-a lăsat concursul la final?

Concursul a fost încă o confirmare a dorinței copiilor de a dansa, de a se confrunta cu alții și de a demonstra că, în orice condiții, pot reuși. Iar pentru mine a fost o provocare, în primul rând, tehnică, pentru că nu sunt un fan al computerelor. În al doilea rând, al organizării, pentru că fiecare membru al juriului era din altă țară, alt fus orar, cu programul și dorințele personale. Membrii juriului, fiecare o personalitate în domeniul propriu, au fost impresionați de nivelul înalt la care s-au prezentat copiii în toate stilurile de dans .

A fost așa cum v-ați așteptat? Au apărut probleme?

N-am avut probleme, ci doar emoții.

Cum s-au descurcat participanții cu varianta de concurs online?

Copiii s-au descurcat foarte bine. Filmările, în marea lor majoritate, au fost de bună calitate. Profesorii au respectat cerințele, deci juriul a putut vedea bine fiecare concurent. M-au impresionat copiii de la categoria MINI (sub 9 ani).

Cum priviți aceste manifestări online?

În continuare privesc concursurile online ca pe o soluție pentru perioada prin care trecem, nu ca pe ceva definitiv. Nimic nu poate înlocui prezența pe scenă a copiilor, emoțiile lor din culise, bucuria pe care o simt când un copil vine la mine, mă ia în brațe și îmi spune cât e de fericit pentru premiul primit.

V-a impresionat vreun concurent anume?

Cel mai mult m-au impresionat cei mici, categoria Mini (sub 9 ani), pentru că lor le e mai greu să înțeleagă această perioadă și totuși s-au prezentat la un nivel extraordinar. Aș dori să felicit profesorii, coregrafii și antrenorii pentru că au reușit să le mențină viu interesul pentru dans și să creeze unele momente remarcabile.

Adevăratul câștigător este dansul!

Mrs. Steffi Scherzer, Director Artistic Zurich Dance Academy

Din cauza pandemiei, o ediție digitală a fost organizată de Lorelei Bari pentru a oferi generației tinere șansa de a performa și de a-și arăta talentul și spiritul unui juriu internațional. A fost pur și simplu copleșitor câte talente tinere doresc să danseze și am putut simți chiar și prin ecran pasiunea lor pentru dans. Desigur, la fel ca în fiecare competiție, finalul este al laureaților. Dar adevăratul câștigător este, fără îndoială, forma noastră de artă! În ciuda situației mondiale provocate de pandemie, tânăra generație și-a arătat cu putere dorința de a avea un viitor în dans.

Am văzut lucrări uimitoare și conținut livrat atât de frumos!

Mrs. Dollie Henry, Coregraf si Director Artistic BOP Jazz Theatre Productions

Trebuie să spun că am văzut niște dansatori și coregrafii foarte frumoase și ne-am bucurat cu adevărat să-i putem juriza pe acești talentați, minunați dansatori. Felicitări Doamnei Lorelei Bari pentru organizarea și facilitarea jurizării. Felicitări tuturor dansatorilor care au participat la concurs. Am văzut lucrări uimitoare, interesante și conținut livrat atât de frumos de la atât de mulți. Comentariile, sper, îi vor ajuta pe profesori să facă dansurile cât mai bune pe viitor.

Am văzut grupuri de studenți foarte bine pregătiți

Mrs. Amanda Bennett, Director Ballettschule Theater Basel

A fost o onoare să fac parte din juriul Calificărilor pentru Cupa Mondială de Dans, organizate în România.

Pandemia a fost extrem de grea pentru lumea dansului și a fost o bucurie să vedem atât de mulți tineri dansatori care încă lucrează din greu și cu un asemenea entuziasm. Am fost, de asemenea, extrem de încântată să văd grupuri de studenți foarte talentați și bine pregătiți. Mulțumim profesorilor, studenților și organizatorilor care au făcut posibil acest eveniment. Continuați ceea ce faceți și sper să vă văd pe toți pe o scenă reală cu public foarte curând!

Mulțumesc tuturor dansatorilor. Lumea baletului e pe mâini bune!

Mrs. Larissa Saveliev, Fondator si Director Artistic YAGP

A fost o mare plăcere să-i urmăresc pe talentații dansatori români în timpul acestei competiții. Am fost atât de impresionată de faptul că toți și-au continuat munca în timpul pandemiei și este uimitor să văd atât de mulți dansatori dedicați! Voi toți reprezentați următoarea generație de dansatori și e minunat să vezi că lumea baletului, a dansului, e pe mâini bune. Vă mulțumesc tuturor pentru efortul depus, dragostea, dăruirea și perseverența voastră! Sper să vă văd pe toți în curând în persoană!

Lorelei Bari: Copiii vor să demonstreze că pot reuși în orice condiții! Juriul a fost impresionat de calitatea pregătirii concurenților, astfel încât, în concurs, s-au acordat peste 60 de burse de studiu la Academia de balet din Zurich, Academia de balet din Basel, Conservatorio de Ballet e Danca Annarella Sanchez, Youth America Grand Prix, Salerno Danza d’aMare, Ateneo della Danza, Finala Dance World Cup și Novara Dance Experience. Cred că numărul burselor acordate spune mult despre impresia făcută de concurenți asupra unui juriu de înaltă calitate.

Vezi aici lista premianților DWC.

Related Posts

Leave a Comment

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate