Tri Stage Production: Printre primele companii de Impresariat artistic din România

by Sena Vladoiu
Share the NEWS & spread the JOY!

Tri Stage Production este una dintre cele mai vechi și profesioniste companii de impresariat artistic din România, fondată de Victoria și Nicolae Trîncă. Industria vaselor de croazieră, a parcurilor sau a teatrelor în străinătate, a avut un impact extraordinar în România la  începutul anilor 2000, când singura opțiune de a dansa ca balerin profesionist era în cadrul instituțiilor de Operă și doar câteva teatre care aveau compartimente de balet.   

 Unii dintre cei mai cunoscuți artiști balerini, dansatori, acrobați sau gimnaști din România, au avut ocazia să colaboreze și să plece în contracte prin Tri Stage Production. Fie pe unele dintre cele mai importante vase de croziere, parcuri tematice, teatre sau în cadrul unor instituții de spectacole de circ care cuprind o paletă impresionantă de momente artistice.

 A căuta oferte pentru dansatori, gimnaști, acrobați, a căuta colaboratori de încredere, locații care să ofere condițiile necesare, a pregăti audiții cu companii din străinǎtate și a forma trupe care să deschidă drumul către o nouă industrie, a fost cu siguranță o mare provocare pentru Tri Stage Production, la început.

 

Citește și: “Balerin în România”Cum se vede România, ca destinație profesională pentru balerinii străini?

 

– Ce înseamnă Tri Stage Production și cum a luat naștere?  

Victoria Trîncă: Tri Stage Production este o companie de impresariat artistic fondată de doi artişti. Este rezultatul experienței acumulate de mine şi de soțul meu, Nicolae, timp de 20 de ani ȋn show biz-ul internațional şi este locul ȋn care ideile noastre prind viață şi visurile multor artişti devin realitate.

În anul 1982, dupa mulți ani ȋn care eu am practicat  gimnastică şi balet, iar Nicolae gimnastică, am ȋnceput cariera de artişti acrobați la Circul de Stat şi ȋn acelaşi an am plecat ȋn primul contract ȋn străinătate, ȋn Ungaria. De atunci şi până ȋn prezent am avut prilejul şi bucuria să performăm pe scene, ȋn arene şi la televiziuni din Ungaria, Rusia, Polonia, Ucraina, Republica Moldova, fosta Iugoslavie, Egipt, Olanda, Germania, Belgia, Franta, Luxemburg, Marea Britanie, Spania, Israel, Chile si Portugalia.

Frankfurter Rundschau 10 dec 1992

Nicolae Trîncă: Am performat alături de mari artişti români şi străini ȋn spectacole internaționale de succes. Timp de 7 ani consecutiv am performat la „Moskauer Zirkus Oleg Popov” alături de marele artist Oleg Popov ȋn spectacolul „Oleg Popov’s Karousell – 60 Weltstars in Einer Manege” (Caruselul lui Oleg Popov – 60 de Staruri Mondiale ȋntr-un Singur Manej) prezentat ȋn mai multe țări din Europa de compania olandeză Monumental Entertainment deținută de Hans Martens şi Willem Smitt. În acest spectacol au performat 58 de artişti ruşi şi noi, doi români. În cei 7 ani am avut peste 4000 de reprezentații ȋn peste 300 de oraşe europene şi peste 6.000.000 de spectatori printre care Regina Beatrix a Ţărilor de Jos, Prinţesa Juliana, prințul Pieter-Christiaan de Orange-Nassau şi prințul Floris de Orange-Nassau.

Duo Trinca – Popov Erbenheimer Zeittung Wiesbaden 1997

Oleg Popov,Victoria si Nicolae Trîncă

 

 

Oleg Popov, Yairova-Ministrul Culturii Russia, Victoria si Nicolae Trîncă

 

 

 

Victoria Trîncă: În anul 1999 am fost contactați de Cirque du Soleil, dar nu am ȋncheiat contract pentru că tocmai aşteptam cel mai frumos şi fericit moment din viața noastră. Venirea pe lume a fiicei noastre Alexandra. Cu puțin timp ȋn urmă, din acelaşi motiv, refuzasem şi un contract pentru musicalul „Boogie Nights” care a fost jucat şi ȋn West End. Și ȋn care trebuia să performăm alături de artişti britanici printre care şi cunoscutul cântăreț, compozitor şi actor David Essex.

Putem spune că Alexandra este responsabilă pentru ȋnființarea Tri Stage Production. Pentru că deşi eram ȋn vârful carierei noastre artistice, atunci când ea a avut vârsta de 3 ani, am decis că nu mai este cazul să colindăm lumea. Cel puțin nu atât de mult cât o făcusem până atunci. Am considerat  că un copil are nevoie de stabilitate, de integrare ȋn comunități de vârsta lui, precum grădiniță, şcoală, etc.

 

Am ȋnființat compania de impresariat şi plecările noastre ȋn calitate de artişti au fost din ce ȋn ce mai scurte şi mai rare până când impresariatul a trecut pe primul loc. Nu a fost uşor să profesăm ambele profesii concomitent mai cu seamă că ambele profesii, atât cea de artist, cât şi cea de impresar, presupun multă dedicare.

A fost un tur de forță ȋn care ziua avea ȋn jur de 18 ore ȋn care nu stăteam o clipă. Trebuia să fim peste tot, ȋn sala de repetiție, la birou, la audiții, la ȋntalniri, la telefon, ȋn avion, la spectacol, etc. Eram de toate şi nu ȋn ultimul rând eram părinți. Iar Alexandra ne ȋnsoțea peste tot la spectacole, repetiții, audiții, etc.  Acest lucru poate explica faptul că şi ea a fost atrasă tot de domeniul artistic.

Aşa a luat naştere Tri Stage Production care de la bun ȋnceput a pus pe primul loc artistul şi a făcut pentru acesta tot ceea ce a putut.

 

 

Cum ați ajuns și la oferta de contracte pentru balerini profesioniști? Care sunt condițiile?

Nicolae Trȋncă: În foarte multe țări occidentale, şi nu numai, există o adevarată industrie a spectacolului. Sunt  foarte multe companii private care produc diferite spectacole pentru care, printre altele, contractează şi dansatori profesionişti inclusiv balerini profesionşti care doresc şi pot să danseze şi altceva decât balet. Este cazul marilor parcuri de distracții ȋn cadrul cărora există teatre, al revue-urilor,  vaselor de croazieră, cazinourilor şi spectacolelor mari de circ. Aceste companii contractează anual sute sau chiar mii de dansatori profesionişti din toate colțurile lumii ȋn condiții foarte bune şi noi am făcut tot posibilul ca printre aceştia să fie şi români. Nu a fost uşor, concurenţa este mare pe piaţa externǎ.

Foarte mulți dansatori din Romania, inclusiv mulți balerini profesionişti, ȋşi doreau astfel de contracte ȋn străinătate, dar era aproape imposibil pentru ei să ajungă la audițiile care se țineau ȋn marile oraşe, precum Londra, Paris, Berlin, Roma, Miami, etc.

Cei mai mulți dintre ei nu-şi permiteu cheltuielile care sunt necesare pentru a participa la astfel de audiții. Mai era şi problema vizelor fără de care, până ȋn 2007, nu se putea ieşi din țară, iar acestea nu obțineau aşa de repede şi de uşor.

Mai mult de atât, o audiție nu-ți garantează succesul. Concurența este mare şi este foarte probabil ca dansatorii să participe la foarte multe audiții ȋnainte de a semna un contract. La astfel de audiții se prezintă sute de dansatori din toate colțurile lumii. Este foarte greu să te faci remarcat. Cerințele sunt mari atât din punct de vedere al tehnicii şi stilulilor de dans, cât şi al calităților fizice şi artistice. Prin urmare, pentru un dansator care nu stăpâneşte foarte bine multe stiluri de dans şi nu are o minimă experiență ȋn acest gen de spectacole este exclus să reuşească din prima la o astfel de audiție. De cele mai multe ori li se spune să meargă la workshop-uri pentru a se deprinde cu diferitele stiluri de dans solicitate şi să revină altădată.

Tri Stage production Tri Stage Production

Victoria Trîncă: Atât deplasarea la o astfel de audiție, cât şi workshop-urile amintite presupun cheltuieli mari. Cheltuieli pe care cei mai mulți dintre dansatorii din Romania, ȋn special cei tineri aflați la ȋnceput de drum, nu şi le permiteau la ȋnceputul anilor 2000  când noi am ȋnființat compania. Și nu şi le permit nici ȋn prezent. Acesta a fost motivul pentru care am adus muntele la Mahomed şi am pus Bucureştiul pe harta oraşelor ȋn care aceste companii mari de spectacol ȋşi trimit reprezentanții pentru audiții.

Cu unele dintre aceste companii am colaborat ȋn calitate de artişti, cu altelele nu. Dar ȋn ambele cazuri, ne-a ajutat inițial cartea noastră de vizită ca artişti. A fost cea care ne-a deschis uşile, dar după ce intri trebuie să ai ceva interesant de spus şi de propus. Trebuie să cunoşti bine showbizul internațional şi să vorbeşti aceeaşi limbă cu cei care ȋl populează. Altfel, nu ai nicio şansă.

Eforturile noastre, inclusiv cel financiar, au fost mari. Dar am ştiut că numai aşa le puteam oferi cât mai multor dansatori din Romania şansa de a fi văzuți şi contractați de aceste companii mari de spectacole. Sunt şi situații ȋn care ȋncheiem contractele fără ca partea străină să vină la audiții.

Faptul că am adus aceste companii de spectacol la Bucureşti a fost favorabil pentru dansatori. Nu numai din punct de vedere financiar, dar şi din punct de vedere al şansei de reuşită. La audițiile noastre sunt invitați numai dansatori din România, selectionați de noi ȋn prealabil. La fiecare audiție participă câteva zeci de dansatori, nu sute ca ȋn străinătate. Acesta este un avantaj pentru dansatori, nu şi pentru companiile care vin la audiții. Este un favor pe care noi am reuşit să-l obținem de la aceste companii mari de spectacol obişnuite cu număr foarte mare de participanți la audiții.

Victoria Trîncă Tri Stage Production

În cadrul audițiilor prezentăm ȋn primul rând ceea ce noi considerăm că-i avantajează pe dansatori. Abia după aceea ceea ce solicită partenerii noştrii. Întotdeauna i-am convins pe reprezentanții acestor companii să contracteze dansatori. Chiar dacă aceştia nu stăpâneau toate stilurile de dans solicitate sau nu aveau experiența necesară. Faptul de a fi un bun balerin, nu era de ajuns pentru a obține un contract. Trebuia să fii un bun dansator care poate dansa foarte bine foarte multe stiluri de dans.

Am susținut că dansatorii români au o bază bună. Au capacitatea de a-şi ȋnsuşi acele stiluri de dans odată cu partitura coregrafică ȋn timpul repetițiilor. Nu a fost uşor să-i convingem, dar am reuşit.

De multe ori nu a fost uşor nici pentru dansatori ȋn perioada repetițiilor, de o lună sau o lună şi jumătate. Aceştia trebuiau să asimileze o cantitate mare de partitură coregrafică variată. Asta presupune ca dansatorul să cunoască acel limbaj coregrafic. Să aibă acele mişcări ȋn memoria corpului, să le fi ȋnvățat şi executat anterior şi doar să-şi ȋnsuşească partitura coregrafică. Când nu este cazul efortul este mult mai mare, dar şi avantajele sunt foarte mari pentru dansator. Deoarece acesta nu cheltuie timp şi bani la workshop-uri ȋn străinătate pentru a ȋnvăța. Dansatorul nu plăteşte pentru a ȋnvăța, el ȋnvață fiind plătit.

 

A trebuit să găsim o soluție, am găsit-o şi a funcționat. În toți aceşti ani au fost trei balerini care nu au reuşit să facă față perioadei de repetiții. Toți ceilalți au reuşit. Au ȋnvățat şi au dobândit experiență care le-a folosit atât ȋn acest gen de contracte, cât şi ȋn alte contracte şi activități pe care le-au derulat ulterior de-a lungul carierei ȋn teatre, şcoli de dans, etc.

 

Putem spune cǎ în ultimii 20 de ani pentru foarte mulţi dansatori din România, primul contract în străinătate a fost cel oferit de Tri Stage Production. Și acesta a însemnat de cele mai multe ori şi prima ieşire în afara ţǎrii.

Totodată, a însemnat zborul din cuib care aduce maturizare, dezvoltare personală şi evoluţie. Aceste contracte în străinătate sunt interesante nu numai din punct de vedere financiar, dar şi din alte puncte de vedere. Faptul de a ieşi în lume, de a veni în contact cu oameni din diferite culturi, cu profesionişti de nivel internaţional din domeniul spectacolului, de a vorbi zilnic în alte limbi şi de a cunoaşte cum funcţionează show-bizul internaţional şi alte societǎţi, are un impact foarte mare asupra omului şi artistului deopotrivǎ şi asupra parcursului personal şi profesional.

 

 

– Ce presupune să fi impresar în zona artistică în România?  

Lisboa, PORTUGAL: Circus at Coliseu dos Recreios in Lisboa, Wednesday, Dec. 22, 2010.

Victoria Trîncă: Să fii impresar ȋn Romania, şi nu numai, presupune ȋn primul rând dedicare. Un impresar nu are un program fix de lucru. Un bun impresar şi mai ales unul care derulează contracte internaționale nu-şi poate permite să nu răspundă la telefon pentru că nu mai este ȋn timpul programului de lucru. Este posibil la orice oră ca la celălalt capăt al firului să fie o urgență. Poate fi vorba despre un artist blocat ȋntr-un aeroport din cauza unui zbor anulat sau o urgență legată de documente, un incident, etc.

Trebuie să fii dispus şi disponibil ȋn orice moment să rezolvi astfel de situații. Și de asemenea, să lucrezi oricât de multe ore este necesar ȋn perioadele de vârf.

 

Nicolae Trîncă: Munca unui impresar cuprinde foarte multe activități diverse. Impresarul selecționează şi promovează artiştii, identifică angajatori şi case de producție. Organizează audiții, face oferte, negociază şi ȋncheie contracte, monitorizează derularea acestora. Vizionează spectacole, călătoreşte foarte mult şi totodată manageriază toate activitățile organizatorice, administrative şi juridice care se derulează ȋn cadrul oricărei companii.

Impresarul trebuie să aibă cunoştințe din diferite domenii. Comunicarea şi relațiile publice, domeniul juridic şi nu ȋn ultimul rând din toate domeniile artistice de care se ocupa.

Trebuie să aibă un capital la ȋnceput, să aibă foarte multe contacte. Să fie un bun negociator şi un bun psiholog. Și ȋn cazul ȋn care derulează contracte internaționale trebuie să vorbeasă şi să scrie ȋn câteva limbi străine. Asta ȋnseamnă să fii impresar oriunde ȋn lume.

Noi am făcut ceva mai mult de atât. Am făcut de multe ori şi munca managerului care nu există la artiştii din anumite domenii. Totodată, am creat produse artistice, precum trupe de dansatori, trupe şi numere acrobatice cu tot ceea ce implică.  Repetiții, regie, coregrafie, scenografie, materiale de promovare, etc.

 

Tri Stage Production: În țările cu o industrie a spectacolului dezvoltată bine şi sănătos, impresarul are un rol important. Totul funcționează foarte bine pentru că fiecare dintre cei implicați ȋşi cunoaşte locul. Și rolul şi totodată, respectă locul şi rolul celorlalți. În România ȋnsă poți avea surprize din acest punct de vedere şi asta face mai dificilă munca impresarului ȋn zona artistică.

 

 

Tri Stage Production

Premiera Friedrichstadtpalast 03.09.2005_cu coregrafa Kim Duddy

 

– Care au fost cele mai mari provocări sau probleme întâlnite de-a lungul timpului?

 Victoria Trîncă: La momentul la care noi am ȋnființat compania, cea mai mare provocare a fost aceea de a identifica posibilități de lucru pentru artişti. La acel moment ȋn România nu existau multe posibilități pentru cei care activau ȋn sectorul artistic privat. Din acest motiv şi pentru că artiştii românii îşi doreau contracte în străinatate şi noi aveam contacte acolo, ne-am orientat către contractele externe.

În continuare este o provocare să desfăşori activitate ȋn sectorul artistic privat din România. Acesta se confruntă cu foarte multe probleme care ȋmpiedică dezvoltarea sa şi dezvoltarea unei adevărate industrii a spectacolului.

 

Nicolae Trîncă: O altă provocare a fost aceea de a aduce la Bucureşti acele companii mari de spectacol despre care tocmai am amintit şi de a duce dansatorii români ȋn spectacolele lor.

În ceea ce priveşte problemele, putem spune că ne-am confruntat cu unele probleme care țin de capacitatea unor oameni de a aprecia şansa oferită. De a ȋnțelege să respecte un contract, munca celuilalt,  rolul şi locul fiecăruia.

 

– Cum reușiti să depășiti perioada pandemiei când reprezentațiile artistice, spectacolele pe vase de croazieră, parcuri, teatre și implicit contractele sunt oprite?

 Nicolae Trîncă: Este o perioadă dificilă pentru toată lumea, pentru aproape toate domeniile de activitate şi sectoarele economiei. Și, implicit pentru sectorul artistic şi ȋn special pentru cel privat. Este evident că nu este uşor de depăşit această perioadă a pandemiei mai cu seamă că noi, companiile de impresariat, cu toate că facem parte din acest sector artistic grav afectat, nu beneficiem de niciun fel de facilități.

Victoria Trîncă: Perioada aceasta a pandemiei este de două ori mai dificilă pentru noi cei din zona artistică pentru că, ȋn plus de toate, nouă ne lipseşte şi tumultul vieții artistice din care ne luăm energia.

Este o perioadă ȋn care tot ce putem face este să căutam soluții. Să gândim proiecte, să facem planuri pentru viitor. Să dăm frâu liber imaginației şi creativității care de cele mai multe ori apar ȋn astfel de situații limită. Probabil că aşa vom depăşi această perioadă.

 

– Care au fost cele mai de succes colaborări și ce sfat aveți pentru acei balerini profesioniști care și-ar dori să descopere o altă lume a spectacolelor, în străinătate?

 Nicolae Trȋncă: De-a lungul timpului am avut foarte multe colaborări de succes. Le prețuim pe toate, de aceea ne este foarte greu să facem referire doar la unele dintre acestea, dar am aminti: FriedrichStadt-Palast Berlin, Europa-Park, PortAventura World, Terra Mitica Park, Zoo SaffariPark Stukenbrock, Heaven Holiday Parks. Coliseu dos Recreiros Lisabona, Coliseu Micaelense Azores, Coliseu Porto, Casino Estoril, Solverde Casinos, Casino Perla, Blackpool Tower Circus. Hippodrome Circus, Staat Circus van Moskou, Zirkus Krone, Tony  Hopkins Circus, American Circus Togni, Circo Darix Togni, Gerry Cottle Circus, Cirkus Arena.

Linere şi vase de croazierǎ mari, precum Queen Mary 2, Queen Elisabeth 1 si 2, Queen Victoria, Orchestra, Musica, Symphonia, Lyrica, Poesia, Opera, Splendida şi yahturi de lux, precum Le Boreal, Le Lyrial, L’Austral, Le Soleal.

 

Victoria Trîncă: În ceea ce priveşte dansatorii cu care am colaborat, ni s-ar părea nedrept să-i menționăm doar pe câțiva dintre aceştia. Vom spune doar că am avut bucuria de a fi colaborat cu foarte mulți dansatori talentați din toată țara. Unii dintre ei excepţionali. Fără dorință, efortul şi talentul lor, nu ar fi fost posibile realizările frumoase despre care am amintit.

Sfatul nostru pentru dansatorii care vor să descopere lumea spectacolelor din străinatate este să se pregătească bine. Să danseze cu suflet şi să nu renunțe la visul lor.


Share the NEWS & spread the JOY!

Related Posts

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate